Renuntare

Renuntare

Sunt momente in viata cand renunti. Renunti la o iubire ce iti face mai mult rau decat bine. O iubire ce stie doar sa raneasca si sa doara. O iubire... bolnava.
Renunti, dar nu inainte de a lupta. Insa o batalie in care doar unul din doi, alege sa lupte e o batalie pierduta din start. Unul, nu e niciodata suficient.
In orice lupta dreapta trebuie sa stii cand e cazul sa te retragi. Si cu inima facuta zob sa pleci. Iubirea unei singure persoane nu va fi niciodata suficienta.
Oricat de crunt ar durea sau cat de greu iti va fi sa iei decizia de a pleca din locul unde nu mai e loc pentru tine si pentru iubirea ta, trebuie sa o faci. Spre binele tau. Nu cersi iubire, nu deveni disperat si nu gravita in jurul celui care nu te mai vrea. Pentru ca daca nu te mai vrea, nu te vrea si pace. Nu il sili sa te accepte doar pentru ca nu ai puterea de a lua tu "decizia". In final, e posibil sa nu mai ramana loc nici de un amarat de "buna ziua"...
Fiecare om are o limita de suportabilitate. Iar atunci cand o depasesti, nu faci decat sa iti calci in picioare propria inima.

Am renuntat atunci cand m-am simtit in plus, am renuntat atunci cand sentimentul de care ma agatasem disparuse, nu stiu cand, nu stiu cum, nu stiu din vina cui. Am renuntat pentru mine. Am renuntat pentru a ma putea vindeca si a putea sa o iau de la capat. Am renuntat pentru ca m-am simtit mai bine singura eu cu mine decat singura eu alaturi de altcineva.
Am renuntat nu pentru ca nu am iubit suficient sau pentru ca am fost atat de slaba incat sa nu pot continua lupta. Am renuntat pentru ca am fost suficient de puternica sa lupt cu toate armele pana m-am convins ca victoria o voi avea doar luand distanta.
Am renuntat la o iubire care imi facea rau, pentru a gasi o iubire care imi face bine.
Ma poti judeca pentru asta?