Totalul afișărilor de pagină

joi, 31 decembrie 2009

La multi ani 2010!


Se schimba anii
A mai plecat un an... o poveste, undeva in alt timp al povestilor, al anilor, al amintirii. Repede, mult prea repede a trecut anul asta cu multe intamplari ce ar fi trebuit sa acopere timpul unei vieti, daca nu cumva a mai multor vieti traite in orizontul "normalitatii" de un om "normal". Oare ce o insem
na asta de fapt?

Povestea unui an, cat mai multe vieti, asezata in amintire langa o alta poveste de viata ca sprijin si scut, ca alinare.

Se accelereaza timpul, se schimba lumea, lumile lumii. Ne modificam noi insine, crestem. Invatam sa ne acceptam asa cum suntem de fapt, asa cum credeam ca numai noi insine ca stim. Se aseaza povestea anului asta langa povestea anilor ce au trecut ca viata, purtandu-ne prin raiul ce ar fi trebuit sa fie copilaria si nu a fost, prin uimirea ce ar fi trebuit sa insoteasca descoperirea sensului prieteniei si a adolescentei, si nici asta nu a fost, pentru ca a trebuit sa facem pactul cu nevoia oamenilor mari de a fi mari cu orice pret, cu orice chip, cu orice risc... Ne-am trezit prea mari, prea de curand si sensul trecerii de la copil la matur s-a pierdut pe drum, pe undeva prin durerea constientizarii nivelului de constiinta. Prea mare durerea povestii, nedrept de mare.

Am inceput sa vedem curand lumea asa cum e ea, lume ca lume, si am pierdut sensul povestii. Lacrimile unui orb sunt ochii nostri si de prea de timpuriu n-am mai putut fi pacaliti.
Povestea... Oameni mari…
E povestea anului asta, oglinda fireasca a nefirescului de pana la el. Acum noi insine stim ca ne mai stie cineva povestea noastra si ca puterea lui de a aseza povestea lui langa poveste e numai grija si drag si protectie. E viata si tot ce poate insemna timpul vietii al propriei povesti. Mult intuneric in ochii raului orb. Prea adevarata si curata lumea vazuta prin lacrimile lui, ochii nostri...
Se schimba viata, lumea, timpul, amintirea, lumina... Se schimba anii... se modifica sensul renuntarilor noastre la noi insine. E cineva care stie totul... Nu ne mai putem ascunde, nu vom mai putea minti, nu ne vom mai putea minti cu povestea noastra. A mai vazut cineva adevarul... Povestea e altfel acum, vazuta prin si de ochii lui. Povestile trebuiesc spuse! Alegeri... Lacrimi de orb - Ochii nostri... Se schimba anii.... La multi Ani

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Sarbatori fericite si un an mai bun!

...A fost un an dezastru!L-am inceput cu pierderi, l-am incheiat la fel. Singura chestie buna in 2009 ai fost tu, dar ai disparut la fel de repede cum ai aparut!Pacat!Au ramas inca cuvinte nespuse,pareri de rau.Am asteptat si am incercat sa spal pacatele!Degeaba!Am dat de o stinca!
Deci-alta pierdere!Sa fie anul rotund si complet in piederi.
Nu mai sper la nimic bun!Nu sper ca mai pot repara ceva din dezastruosul an 2009. Imi doresc un an mai bun si imi doresc sa mai am ocazia macar sa vorbesc iar cu tine!E peste puterile mele!Doar tu ma poti dace sa sper!Dar esti prea rece si prea departe!

marți, 22 decembrie 2009

Strigatul

trigătul

2 months ago

Ce ironic...imi zic,... sa mor de dorul cuiva! Poate este o himera, poate este dorul de dragoste. De ce simt ca in sufletul meu locuieste demult cineva...ca si cand mi-as fi dat sufletul in chirie pe termen infinit si nu stiu cui?! Nu mai vreau ploaie, nu mai vreau suferinta"...si plang astupandu-mi auzul cu mainile asemeni unui copil speriat.
Dar unde sunt?...Parca ar fi sfarsitul lumii, parca ziua nu mai stie sa vina, iar soarele nu mai poate sa rasara. De ce nu apare curcubeul?
De ce nu vad nimic numai acel cer intunecat si ploaia? De ce simt atata frig? De ce nu ma vad?
Vreau sa imi intind mainile sa-mi sugrum sufletul, le simt, dar nu le vad..."am murit", imi trece un gand aproape bucuros prin minte, dar atunci locul acesta ce e?
Nimic! In nimicul acesta nu este nimic! Nici macar moartea nu este! Nu sunt decat clipe intepenite intr-un ultim spasm, miros de igrasie sufleteasca, frig si bezna...atat!
Incep sa plang si ma ghemuiesc intr-un colt al nimicului...mi-e teama! Pentru prima oara mi-e teama sa raman captiv intr-un loc an care nu exista nimic...intr-un loc in care nu exista vise, decat somn adanc.
Nu stiu cat timp a trecut, dar stiu ca am incercat sa ma sfaram, sa ma pravalesc in gol, dar golul nu exista...dincolo de nimic nu era decat insusi nimicul. Dar nu...as putea jura ca e mai degraba un urlet de disperare, un tipat ascutit de suflet ranit, o chemare inabusita de ploaia si frigul de la capatul lumii. Oare mai e cineva in această prapastie a nimicului cu mine? Oare se pot face poduri peste goluri si nimic? Strigatul de disperare ma strafulgera din nou...de data aceasta infingand in trupul meu un fior de durere. E strigatul sufletului meu, care urla de dor. DE TINE.

2 months ago

Ce ironic...imi zic,... sa mor de dorul cuiva! Poate este o himera, poate este dorul de dragoste. De ce simt ca in sufletul meu locuieste demult cineva...ca si cand mi-as fi dat sufletul in chirie pe termen infinit si nu stiu cui?! Nu mai vreau ploaie, nu mai vreau suferinta"...si plang astupandu-mi auzul cu mainile asemeni unui copil speriat.
Dar unde sunt?...Parca ar fi sfarsitul lumii, parca ziua nu mai stie sa vina, iar soarele nu mai poate sa rasara. De ce nu apare curcubeul?
De ce nu vad nimic numai acel cer intunecat si ploaia? De ce simt atata frig? De ce nu ma vad?
Vreau sa imi intind mainile sa-mi sugrum sufletul, le simt, dar nu le vad..."am murit", imi trece un gand aproape bucuros prin minte, dar atunci locul acesta ce e?
Nimic! In nimicul acesta nu este nimic! Nici macar moartea nu este! Nu sunt decat clipe intepenite intr-un ultim spasm, miros de igrasie sufleteasca, frig si bezna...atat!
Incep sa plang si ma ghemuiesc intr-un colt al nimicului...mi-e teama! Pentru prima oara mi-e teama sa raman captiv intr-un loc an care nu exista nimic...intr-un loc in

trigătul

2 months ago

Ce ironic...imi zic,... sa mor de dorul cuiva! Poate este o himera, poate este dorul de dragoste. De ce simt ca in sufletul meu locuieste demult cineva...ca si cand mi-as fi dat sufletul in chirie pe termen infinit si nu stiu cui?! Nu mai vreau ploaie, nu mai vreau suferinta"...si plang astupandu-mi auzul cu mainile asemeni unui copil speriat.
Dar unde sunt?...Parca ar fi sfarsitul lumii, parca ziua nu mai stie sa vina, iar soarele nu mai poate sa rasara. De ce nu apare curcubeul?
De ce nu vad nimic numai acel cer intunecat si ploaia? De ce simt atata frig? De ce nu ma vad?
Vreau sa imi intind mainile sa-mi sugrum sufletul, le simt, dar nu le vad..."am murit", imi trece un gand aproape bucuros prin minte, dar atunci locul acesta ce e?
Nimic! In nimicul acesta nu este nimic! Nici macar moartea nu este! Nu sunt decat clipe intepenite intr-un ultim spasm, miros de igrasie sufleteasca, frig si bezna...atat!
Incep sa plang si ma ghemuiesc intr-un colt al nimicului...mi-e teama! Pentru prima oara mi-e teama sa raman captiv intr-un loc an care nu exista nimic...intr-un loc in care nu exista vise, decat somn adanc.

Nu stiu cat timp a trecut, dar stiu ca am incercat sa ma sfaram, sa ma pravalesc in gol, dar golul nu exista...dincolo de nimic nu era decat insusi nimicul. Dar nu...as putea jura ca e mai degraba un urlet de disperare, un tipat ascutit de suflet ranit, o chemare inabusita de ploaia si frigul de la capatul lumii. Oare mai e cineva in această prapastie a nimicului cu mine? Oare se pot face poduri peste goluri si nimic? Strigatul de disperare ma strafulgera din nou...de data aceasta infingand in trupul meu un fior de durere. E strigatul sufletului meu, care urla de dor. DE TINE. nu exista vise, decat somn adanc.
Nu stiu cat timp a trecut, dar stiu ca am incercat sa ma sfaram, sa ma pravalesc in gol, dar golul nu exista...dincolo de nimic nu era decat insusi nimicul. Dar nu...as putea jura ca e mai degraba un urlet de disperare, un tipat ascutit de suflet ranit, o chemare inabusita de ploaia si frigul de la capatul lumii. Oare mai e cineva in această prapastie a nimicului cu mine? Oare se pot face poduri peste goluri si nimic? Strigatul de disperare ma strafulgera din nou...de data aceasta infingand in trupul meu un fior de durere. E strigatul sufletului meu, care urla de dor. DE TINE.

joi, 17 decembrie 2009

Premii- Festivalul de muzica folk “Om Bun”

Intre 14 si 16 decembrie a avut loc cea de-a XIX-a editie a festivalului de muzica folk “Om Bun”, la teatrul Nottara din Bucuresti. Pe scena evenimentului au urcat Mircea Vintila, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu, Vasile Seicaru, Victor Socaciu, Alexandru Andries, Maria Gheorghiu, Dinu Olarasu, Daniel Iancu, Ada Milea, Tapinarii, Daniel Fat, Alexandru Zarnescu, Eugen Avram, Stelian Maria, Andrei Paunescu si trupa Totusi (Mihai Napu si Ionel Tanase), Fortele de munca, Nicu Zotta, Ovidiu Scridon si Walter Ghicolescu. Festivalul a fost prezentat, ca si in anii precedenti, de cantaretul Adrian Ivanitchi, venit din Sighisoara special pentru “Om Bun”.

Premiile din cadrul concursului “Om Bun” au fost castigate de grupul folk Alergic (premiul III), Lipscani Band (premiul II), grupul Noi (premiul I),Proiectul Tivodar (Premiul Special al Juriului) si Daniel Silvian Petre si Emil Kindlein (Trofeul “Om Bun”). Premiul Tatiana Stepa-Costel Smadau(Craiova). Premiul pentru intregea activitate i-a fost oferit lui Sorin Minghiat.

Festivalul national de folk "Om bun",Bucuresti,16.12.2009