Zânele...

Unii sunt dați caznelor, alții, dedați la cazne. Știți zânele alea bune? Să te legi cu ele la rană, nu alta! Doar că au avut viață grea! Din cauză de mamă, de tată, de bărbat, de soacră, de orice... Nu contează! Au avut viață grea și sînt bune doar pentru cine merită! Pentru cine cred ele că merită și când merită! Bunătate drămuită, ca să fie reținută! Să le știe lumea de frică, nu-i așa? Împart dreptatea pe la casierii. Prin autobuze, sunt cele mai rele controloare... 
Zânele bune, *Ilenele cosânzene* devin niște acrituri cu ștaif. Niște femei care cred că sunt zeițele ghișeului, ca și cum universul întreg încape în ghișeul lor strâmt!
Îmi pare rău pentru ele. Au uitat să surâdă, să viseze, să respire bucurie... Îmi e frică de ele. De neputința lor de a fi din nou zâne bune, ilene cosânzene... Când termin și ies la soare, mulțumesc că pot să rup *spuma zilelor* (boris vian), că sar gardurile, că sparg zidurile invizibile. Cu o răbdare infinită, în locul unei înjurături corecte, dpdv politic.
Spiridușii pe creier, cerul înstelat deasupra noastră și legea morală la gunoiul birocrației... Vorba lui Neica Kant!