Bunatatea?

Bunătatea nu se confundă cu dragostea. În această stare sunt cuprinse şi alte elemente. Bunătatea încheagă, într-un mănunchi, dragostea, blândeţea, mila, mângâierea; toate sunt topite aci şi alcătuiesc o stare morală unitară.În bunătate găsim blândeţea. Omul bun este blând, adică are sufletul catifelat. Cine se apropie de un om blând simte o plăcută senzaţie de căldură şi mângâiere, simte o putere binefăcătoare. Blândeţea este o completare firească a dragostei şi rod al acesteia. Mai puţin activă decât dragostea, blândeţea, în calmul ei, nu este lipsită de puterea creatoare, ci dimpotrivă. Într-o lume de potrivnicie, blândeţea vine ca un întăritor, ca o înseninare, lacrimă luminată.

Viaţa este aşa cum o cunoaştem cu toţii: plină de întorsături, de contradicţii, de apăsări şi asperităţi. Viaţa ne face să sângerăm pentru că este colţuroasă şi cu drumuri întoarse. Acela care trăieşte bunătatea, care simte vibraţia şi căldura ei, are darul de a îndruma şi de a împăca contradicţiile, are darul de a rotunji şi uşura durerile. Omul bun nu numai că nu le aduce la viaţă, dar firea lui este făcută să le înlăture. Omul bun modelează viaţa după frumuseţea ce a pus-o mâna lui Dumnezeu în inima fiinţei sale. Prin dragostea sa, prin blândeţea, mila şi mângâierea cu care este împodobit, acest om, atât de rar printre noi, face să crească în preajma sa numai bucurie şi îndemn.....

Bunătatea plină de iubire este cel mai bun remediu sufletesc. Ea vindecă toate rănile produse de gîndurile zurbagii. Bunătatea plină de iubire este cea mai insistentă şi puternică virtute. Ea dă dovadă de cel mai înalt nivel de speranţă. Bunătatea plină de iubire crede cu tărie că îşi va putea face loc pînă la urmă în orice suflet.

” Nu recunosc alt semn al superioritatii decat bunatatea.” (Ludwig van Beethoven)