Cami-"nici nu pot nimic sa spun...."

O luna, un an, cinci ani, zece ani ce diferenta de varsta poate fi considerata acceptabila intr-o relatie (la urma urmei in orice cuplu exista un decalaj cronologic) si cand devine aceasta o problema? Daca ar fi sa jucam sah mat dintr-o singura miscare am spune doar atat: o relatie are sanse de reusita cand se acorda mai multa atentie asemanarilor decat diferentelor. Cu alte cuvinte, atunci cand cei doi ajung sa pretuiasca atat de mult ceea ce au in comun incat deosebirile dintre ei nu numai ca devin torelabile dar chiar ii ajuta sa se cunoasca si sa comunice mai bine. (Atentie deci: nu incercati sa stergeti diferentele; mai intelept este sa le acceptati si sa va folositi de ele in asa fel incat sa puteti construi ceva impreuna). De regula, cand ambii parteneri sunt suficient de maturi si de echilibrati in plan afectiv, pentru a stabili o comunicare de tip adult-adult, diferenta lor de varsta nu creeaza dificultati. Nu există nicio regulă,nicio reţetă în această privinţă.Aş da trei mot

Amintirile fac parte din noi si fara trecut nu am putea merge in viitor si de cele mai multe ori ne ajuta sa nu facem de doua ori aceeasi greseala, ne ajuta sa ne maturizam si sa le respectam. Adeseori povestim prietenilor ce nazdravenii faceam in copilarie, vesela perioada a scolii, prima intalnire, amintirea de neuitat a primului sarut si fiorii primei dragoste...si amintirile continua diferit pentru fiecare dintre noi, dar care ne formeaza ca oameni si ne face mai buni. De ce oare cu cât ceasurile, zilele şi anii se înmulţesc asupra lui, cu atâta mai mult omul se uită în urma sa, şi din căutătură în căutătură se opreşte cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereţii şi ale copilăriei? Nu-i soarele frumos şi astăzi? păsăruicile nu cântă tot aceleaşi cântece voioase sau jalnice? frunzele nu au acelaşi freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au acelaşi miros, câmpiile, dulcile privelişti duioase ce aveau? mişcarea vietăţilor alinitu-s-a?

Lumea tinde sa fie guvernata de simetrie. O gasim oriunde in jurul nostru, de la hainele pe care le imbracam, la bijuteriile pe care le purtam si cladirea in care avem biroul. Totul are tendinta de a fi fad, plictisitor si dominat de o dorinta subconstienta a lucrurilor in sine de a avea o legatura, fie ea si indepartata, cu vreo forma geometrica reprezentativa pentru aceasta simetrie. Ca om si mod de viata, trebuie sa fii mereu "fresh", curat si bine aranjat, preferabil simetric. Un taior executat la perfectie, o cravata cu romburi fixata pe linia nasturilor, o tunsoare care sa incadreze forma fetei (chiar daca linia generala nu e simetrica, trebuie ca imaginea sa se potriveasca, nu?), toate sunt ingrediente imperios necesare pentru a avea succes in societate. Rar mai vezi o pereche de pantofi sport care sa aiba sireturile de culori diferite, o bluza care sa acopere doar un umar, o tunsoare extravaganta, o ureche cu cinci cercei acompaniata de una virgina. Si nu, nu vorbesc

Ce caut eu la poarta vieţii tale? Am fost cândva un oaspete de soi Întâmpinat cu pâine şi cu sare, Cununi mi-ai împletit din doruri noi. Şi m-ai iubit ca pe-o minune albă În nopţile ca de tăciune stins; O ramură în plină floare dalbă De dorul tău încet-încet m-am nins. Acum e timpul să pornesc pribeag N-am să mai bat la poarta nimănui, Iubirea mi-o voi duce în desagă Să mă hrănesc din doruri amărui..

Pentru a intelege natura cunoasterii, trebuie sa-i luam in considerare ambele fatete, partea subiectiva si cea obiectiva. Inainte de a fi rulata prin filtrele mintii umane, cunoasterea este pur obiectiva. Exista un adevar biblic care spune ca "tot ce se naste din ignoranta piere". Aceste doua afirmatii par a sta fata in fata, fiecare cu „adevarul“ ei, dar nu proiecteaza nici un adevar comun in spatiul lor „public“. Altfel spus, avem, aici, afirmatii care sint sustinute, uneori, in spatii private ale intelighentiei actuale, dar astfel de afirmatii nu-si pot gasi propriul loc comun. Ce legatura ar putea fi intre globalizarea perceputa ca puscarie pentru mintile noastre si emergentele tehnologice vazute ca factor de sporire a ignorantei noastre globale? Te intrebi permanent de ce iubesti persoana care te ignora, te intrebi permanent de ce ignori persoana pe care o iubesti. Iti doresti ca ignorarea sa fie egala si la fel sa fie si suferinta, sa iubesti egal cu cel pe c

<

Si cineva zicea ceva " “fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de vant spanzurata in vid !”. “Nimic durabil nu se poate intemeia pe indiferenta"

Stii ca nepasarea si indiferenta sunt pacat? Stii ca daca iti lasi aproapele sa plesneasca de durere cand poti sa ii alini durerea printr-un minim efort, un telefon, o vizita, sau poate 100 de telefoane si vizite, asta te poate costa vesnicia?Ma scald in ape infectate cu nepasare, nepasare ridicata la rangul de virtute, nepasare imbracata cu un zambet, cu haine impecabile, nepasare cu studii superioare, chiar nepasare imbracata in rugaciuni evlavioase (daca nu ati vazut asa ceva va explic eu ce inseamna), aparent nu poti sa reprosezi nimic. Faptul ca mai exista cateva insule in acest ocean al nepasarii, insule in care locuitorii s-au trezit la realitate, este minunat dar este prea putin. Nepasare,tristete...iar nepasare...si o continua nepasare. E greu sa traiesti in nepasare,dar macar nimic nu te mai atinge.Esti o fiinta de otel sau de fier.Defapt nu mai esti o fiinta cu adevarat.Caci cu aceasta se disting fiintele de nefiinte: prin sentimente.Eu nu le mai am.Le-am pierdut pe undeva.

In viaţa noastră suntem mereu supuşi diferitelor surprize din partea oamenilor, bombardaţi cu sentimente de iubire, de preţuire, de recunoştinţă, dar şi de ură, dispreţ, ingratitudine. Uneori suntem surprinşi chiar de atitudinile noastre. Între noi oamenii există atracţii, compatibilităţi, disponibilităţi, dar şi respingeri, incompatibilităţi. Ne străduim să creăm o atmosferă de echilibru, dar nu întotdeauna reuşim şi această nereuşită are desigur multe cauze. Cea mai importantă este lipsa iertării. Rănile noastre sufleteşti pricinuite din cauza loviturilor primite, le putem vindeca cu pansamente îmbibate în medicamentul iertării, căci a păstra în suflet rana nepansată, durerea pricinuită, înseamnă a deveni cu timpul duşmănos, plin de ură şi dorinţă de răzbunare şi a nu putea restabili acel echilibru atât de necesar oamenilor, societăţii în care trăim. A nu ierta, înseamnă a purta haina celui care ne-a rănit şi devenim astfel asemenea lui, acoperiţi de răutate şi murdăr

Bine v-am gasit! Prieteni, dusmani sau poate doar simpli curiosi, bine v-am gasit la inaugurarea blogului meu!Ce voi scrie in el, deocamdata nu stiu.Probabil ginduri triste! Ca si mine!Ca o coincidenta poate, acest blog s-a nascut in luna noiembrie 2009, la doi ani de cind am terminat sa traiesc o viata frumoasa, plina de bucurii si impliniri!Am inceput una trista, plina de deziluzii si de traume! Putini sint cei care stiu la ce ma refer!O sa va povestesc, daca este cazul, dar nu acum. Ar trebui poate sa fie un moment happy! Voi reveni sper cu regularitate, dar nu as vrea sa va supar si pe voi cu tristetile mele incurabile! Va mai astept, pe voi prietenii mei! Cu drag Cami