Totalul afișărilor de pagină

marți, 24 noiembrie 2009

In viaţa noastră suntem mereu supuşi diferitelor surprize din partea oamenilor, bombardaţi cu sentimente de iubire, de preţuire, de recunoştinţă, dar şi de ură, dispreţ, ingratitudine. Uneori suntem surprinşi chiar de atitudinile noastre. Între noi oamenii există atracţii, compatibilităţi, disponibilităţi, dar şi respingeri, incompatibilităţi.

Ne străduim să creăm o atmosferă de echilibru, dar nu întotdeauna reuşim şi această nereuşită are desigur multe cauze. Cea mai importantă este lipsa iertării. Rănile noastre sufleteşti pricinuite din cauza loviturilor primite, le putem vindeca cu pansamente îmbibate în medicamentul iertării, căci a păstra în suflet rana nepansată, durerea pricinuită, înseamnă a deveni cu timpul duşmănos, plin de ură şi dorinţă de răzbunare şi a nu putea restabili acel echilibru atât de necesar oamenilor, societăţii în care trăim.
A nu ierta, înseamnă a purta haina celui care ne-a rănit şi devenim astfel asemenea lui, acoperiţi de răutate şi murdărie, căci neiertarea înseamnă lipsa de curăţire a sufletului, un trai plin de resentimente şi mai mult, înseamnă a căuta alte haine ale răutăţii, ale murdăriei, pentru a fi aruncate sub formă de ricoşeu, crezând că astfel ne-am făcut dreptate singuri, că am pus cel puţin semnul egal, dacă nu semnul mai mare, între noi şi cel care ne-a lovit. Greşită judecată! Resentimentele, acele simţiri de ostilitate faţă de persoane care au greşit, ne ţin într-o continuă stare de stres, rămânem legaţi de o amintire neplăcută, ea sta ca un cui în inima noastră, dorinţa de răzbunare - instinct iraţional, animalic - ne macină, ne stresează, suntem ca nişte animale la pândă pentru a prinde momentul favorabil muşcăturii. Orgolioşii sunt oameni răi, oameni care se cred superiori, oameni fără demnitate, fără credinţă în Dumnezeu, ori a ierta înseamnă a da orgoliul la o parte, a avea o înţelegere superioară celui care ţi-a greşit. Puţini, din păcate înţeleg acest adevăr! Iar noi, cei care am asimilat cultura creştină, cunoaştem răspunsul Mântuitorului la întrebarea Apostolului Petru, de câte ori să ierte pe cel care va păcătui împotriva lui: « Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte. » Şi aceasta ca noi să ne dăm seama cât de importantă este iertarea. Când spunem rugăciunea « Tatăl nostru », să ne oprim asupra fiecărei fraze şi să medităm profund : « …Şi ne iartă greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri… », căci dacă nu iertăm, nici Tatăl nostru din ceruri nu va ierta greşelile noastre, a adăugat Iisus. Uitarea face imposibilă accederea la o informaţie sau experienţă trăită în trecut, spune un dicţionar; înseamnă amnezie. Chiar vrem să ne impunem această stare de amnezie? Iubirile din viaţa noastră trebuie să le dăm uitării? De ce să nu le păstrăm cu o oarecare sfinţenie, acolo, pe un raft al inimii noastre şi să gândim la ele cu uşoare umbre de melancolie? Aşa gândesc, asta nu înseamnă că nu pot să şi greşesc! Greşim cu toţii şi din această cauză trebuie să cunoaştem iertarea...
Imi cer iertare acum pentru toti pe cei pe care i-am suparat........Prieteni mai si greseste omu, nu sunt perfect, si cele mai multe calitati pe care le am sunt cele negative........Sunt doar ceea ce sunt C.
Un singur lucru nu pot ierta! Tradarea si suferinta pe care mi-ai produs-o, tu, CMP.

Cancel

said 4 days ago Edit · Delete · Permalink · Comments (0)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu