Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 25 noiembrie 2009

Amintirile....???


Amintirile fac parte din noi si fara trecut nu am putea merge in viitor si de cele mai multe ori ne ajuta sa nu facem de doua ori aceeasi greseala, ne ajuta sa ne maturizam si sa le respectam. Adeseori povestim prietenilor ce nazdravenii faceam in copilarie, vesela perioada a scolii, prima intalnire, amintirea de neuitat a primului sarut si fiorii primei dragoste...si amintirile continua diferit pentru fiecare dintre noi, dar care ne formeaza ca oameni si ne face mai buni.

De ce oare cu cât ceasurile, zilele şi anii se înmulţesc asupra lui, cu atâta mai mult omul se uită în urma sa, şi din căutătură în căutătură se opreşte cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereţii şi ale copilăriei? Nu-i soarele frumos şi astăzi? păsăruicile nu cântă tot aceleaşi cântece voioase sau jalnice? frunzele nu au acelaşi freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au acelaşi miros, câmpiile, dulcile privelişti duioase ce aveau? mişcarea vietăţilor alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu luceşte frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de faţă nu are asemănare cu florile şi cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ce bătea atunce, lacrimile ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare şi un miros neşters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinereţea şi tinereţea este fericire!... fericire de a crede în toată pasărea ce zboară, fericire de a crede în frumosul şi în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste şi de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu şti ce este viaţa şi ce neagră prăpastie este sufletul omului... Când se întoarce gândul spre zilele tinereţii, inima stă nehotărâtă, ce va povesti deodată: bătaia ei dintâi simţită, îmbătătoarele şoapte, primblarea încântătoare umăr la umăr printre florile ce nu se zăreau şi în acele minute, dar care acum răsar şi împodobesc suvenirul, voiniciile ce îşi făgăduia, patriotismul înflăcărat, visul măririlor, căpătate prin osteneală, vrednicie şi fapte mari, binefacerile ce se pregăteau a revărsa pe lume, ca un soare luminos şi roditor? — lucruri ce se schimbă toate încet în cevaşi cu totul dimpotrivă; la unii, bătaia lui Dumnezeu!... nici nălucirea visurilor acelora nu mai este?
Title Blog Entry

Amintirile fac parte din noi si fara trecut nu am putea merge in viitor si de cele mai multe ori ne ajuta sa nu facem de doua ori aceeasi greseala, ne ajuta sa ne maturizam si sa le respectam. Adeseori povestim prietenilor ce nazdravenii faceam in copilarie, vesela perioada a scolii, prima intalnire, amintirea de neuitat a primului sarut si fiorii primei dragoste...si amintirile continua diferit pentru fiecare dintre noi, dar care ne formeaza ca oameni si ne face mai buni.


De ce oare cu cât ceasurile, zilele şi anii se înmulţesc asupra lui, cu atâta mai mult omul se uită în urma sa, şi din căutătură în căutătură se opreşte cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereţii şi ale copilăriei? Nu-i soarele frumos şi astăzi? păsăruicile nu cântă tot aceleaşi cântece voioase sau jalnice? frunzele nu au acelaşi freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au acelaşi miros, câmpiile, dulcile privelişti duioase ce aveau? mişcarea vietăţilor alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu luceşte frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de faţă nu are asemănare cu florile şi cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ce bătea atunce, lacrimile ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare şi un miros neşters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinereţea şi tinereţea este fericire!... fericire de a crede în toată pasărea ce zboară, fericire de a crede în frumosul şi în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste şi de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu şti ce este viaţa şi ce neagră prăpastie este sufletul omului... Când se întoarce gândul spre zilele tinereţii, inima stă nehotărâtă, ce va povesti deodată: bătaia ei dintâi simţită, îmbătătoarele şoapte, primblarea încântătoare umăr la umăr printre florile ce nu se zăreau şi în acele minute, dar care acum răsar şi împodobesc suvenirul, voiniciile ce îşi făgăduia, patriotismul înflăcărat, visul măririlor, căpătate prin osteneală, vrednicie şi fapte mari, binefacerile ce se pregăteau a revărsa pe lume, ca un soare luminos şi roditor? — lucruri ce se schimbă toate încet în cevaşi cu totul dimpotrivă; la unii, bătaia lui Dumnezeu!... nici nălucirea visurilor acelora nu mai este?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu